Activitatea independentă în UE: calitatea locurilor de muncă și progresele în domeniul protecției sociale

Pandemia de COVID-19 a dat un nou impuls dezbaterii privind accesul la protecție socială pentru lucrătorii independenți, deoarece a evidențiat lacune în acoperirea oficială și efectivă, precum și în caracterul adecvat al acesteia. În 2021, în 19 state membre au existat lacune în acoperirea oficială pentru cel puțin un grup de lucrători independenți în cel puțin o ramură a protecției sociale. Lacunele sunt înregistrate cel mai frecvent la nivelul indemnizațiilor de șomaj (16,8 milioane de persoane, adică mai mult de jumătate din cele aproximativ 28 de milioane de lucrători independenți din UE, nu sunt acoperite), apoi la nivelul prestațiilor de boală (5,3 milioane de persoane nu sunt acoperite) și apoi la nivelul prestațiilor legate de accidente de muncă și boli profesionale (4,2 milioane de persoane nu sunt acoperite).

Lipsa de acoperire din punctul de vedere al securității sociale a contribuit la faptul că, în timpul pandemiei, lucrătorii independenți au avut de suferit mai mult din punct de vedere financiar decât salariații. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda intervențiilor fără precedent ale guvernelor pentru a oferi sprijin pentru venit și un acces sporit la protecție socială, inclusiv pentru lucrătorii independenți. Acest lucru a fost necesar din cauza lipsei de acoperire (sau a acoperirii insuficiente) a lucrătorilor independenți de către sistemele de contribuții sociale. Multe dintre aceste inițiative au fost temporare, dar au servit totuși la relansarea dezbaterii privind gradul de protecție socială pentru lucrătorii independenți. Această discuție luase amploare deja înainte de pandemie, în mare parte din cauza apariției unor forme de activități independente cu caracteristici similare activităților dependente, în special în cadrul economiei platformelor, precum și din cauza schimbărilor mai frecvente de statut și a faptului că a devenit tot mai frecventă combinația dintre un loc de muncă și o activitate independentă.

În timp ce majoritatea lucrătorilor independenți se bucură de condiții de lucru bune, de autonomie și de bune posibilități de câștig, dezbaterea politică s-a axat din ce în ce mai mult pe cei mai vulnerabili și, în special, pe persoanele care desfășoară activități independente false și fictive.

Contextul politicilor

Pentru a remedia lacunele în materie de protecție socială, în 2019, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o recomandare privind accesul la protecție socială pentru lucrători și lucrătorii independenți. Relevantă este și propunerea de directivă a Comisiei Europene din decembrie 2021 privind îmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul muncii prin intermediul platformelor, deoarece urmărește să clarifice statutul profesional al lucrătorilor de pe platforme prin stabilirea unor criterii juridice de diferențiere între statutul de salariat și cel de lucrător independent. În plus, în 2022 au fost adoptate orientări care clarifică aplicarea legislației UE în domeniul concurenței la negocierile colective ale lucrătorilor independenți fără angajați.

Principalele constatări

· Proporția de lucrători independenți din UE nu a crescut de la începutul secolului XXI, iar între 2010 și 2022 a scăzut de la 15,4 % la 13,7 %. Această reducere a fost determinată în principal de scăderea numărului de activități independente desfășurate de bărbați și de dezechilibrul dintre ieșirea de pe piața muncii a lucrătorilor independenți mai în vârstă și crearea de noi activități independente.

· Datele colectate în urma Sondajului telefonic european privind condițiile de muncă (EWCTS) din 2021 arată că 18 % din persoanele care desfășoară activități independente cu angajați și 13 % din persoanele care desfășoară activități independente fără angajați au avut mai multe locuri de muncă în timpul pandemiei.

· În 2021, 9 % din persoanele care desfășoară o activitate independentă fără angajați depindeau de doar câțiva clienți, erau puțin autonome sau chiar deloc în ceea ce privește gestionarea afacerii lor și, prin urmare, puteau fi clasificate ca fiind dependente din punct de vedere economic. Femeile care desfășurau activități independente fără angajați aveau o probabilitate de peste două ori mai mare de a fi dependente din punct de vedere economic decât omologii lor de sex masculin.

· Datele EWCTS confirmă că este mai puțin probabil ca persoanele care desfășoară activități independente și care sunt dependente din punct de vedere economic să aibă autonomie în ceea ce privește modul și momentul în care își desfășoară activitatea. În această privință, ele se află într-o situație similară cu cea a salariaților. Aceste persoane reprezintă grupul de lucrători cel mai puțin probabil de a beneficia de formare la locul de muncă, cel mai puțin probabil de a considera că locul lor de muncă oferă perspective bune de carieră și cel mai probabil cu locuri de muncă solicitante (locuri de muncă cu mai multe cerințe decât resurse).

· Datele EWCTS arată că persoanele care desfășoară activități independente și care sunt dependente din punct de vedere economic au fost de două ori mai susceptibile decât salariații de a menționa că au dificultăți în a se descurca cu cât câștigă. Aceste diferențe provin parțial din ponderea ridicată a activităților independente în sectoarele cele mai afectate de pandemie. Cu toate acestea, ele rezultă, de asemenea, din diferențele în ceea ce privește protecția socială și măsurile de sprijin în caz de pandemie, chiar dacă ponderea lucrătorilor independenți care au beneficiat de astfel de măsuri de sprijin a fost ridicată, deoarece aceștia au fost suprareprezentați în sectoarele grav afectate.

· Introducerea protecției veniturilor și extinderea accesului la protecția socială pentru lucrătorii independenți au fost caracteristici ale răspunsurilor guvernamentale la pandemie. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, criteriile de eligibilitate au fost mai restrictive, iar nivelurile de sprijin au fost mai scăzute decât cele pentru salariați. Măsurile de sprijin pentru venit destinate lucrătorilor independenți au fost, în general, introduse mai târziu și eliminate mai devreme decât cele pentru salariați. Așadar, este mai probabil ca persoanele care desfășoară activități independente să se fi bazat pe resursele proprii, pe membrii familiei sau pe asistența socială.

· Conform datelor din Ancheta socială europeană, insecuritatea financiară a contribuit la un nivel mai scăzut de satisfacție în viață în rândul lucrătorilor independenți (și, în special, al celor care desfășoară activități independente fără angajați) decât în rândul salariaților, situația inversându-se în perioadele fără pandemie. În plus, sănătatea psihică s-a deteriorat mai mult în rândul persoanelor care desfășoară activități independente.

· În ceea ce privește sănătatea și starea de bine, lucrătorii independenți dependenți din punct de vedere economic au fost cei mai dezavantajați dintre lucrătorii independenți. Aceștia au obținut scoruri peste medie pentru cel puțin șase categorii de probleme de sănătate, în special epuizare și risc de depresie. Femeile care desfășoară activități independente fără angajați și care sunt dependente din punct de vedere economic au fost deosebit de afectate.

· În cazul lucrătorilor independenți nu există o acoperire oficială (obligatorie) pentru șomaj în 11 state membre, pentru boală în 5 state membre și pentru accidente de muncă în 14 state membre. Acoperirea efectivă este redusă, deoarece mulți lucrători independenți au venituri mici sau intermitente și, prin urmare, nu se califică pentru prestații, iar dacă se califică, prestațiile sunt adesea inadecvate din cauza contribuțiilor scăzute.

· Experiența pandemiei a contribuit la includerea pe agenda politică a problematicii creșterii numărului de lucrători independenți în sistemele de protecție socială. În ultimii șase ani, nouă țări au extins acoperirea anumitor prestații la (un grup mai mare de) persoane care desfășoară activități independente, iar alte șase țări planifică astfel de măsuri.

· Accesul la protecția socială a fost, de asemenea, îmbunătățit prin modificarea criteriilor utilizate pentru stabilirea statutului de lucrător independent. În prezent, în unele țări există o așa-numită „a treia categorie de lucrători” în care se încadrează cei care se situează între a fi salariați și a fi lucrători independenți. În alte țări, modificările legislative și jurisprudența au modificat criteriile de diferențiere între statutul de salariat și cel de lucrător independent, adesea în contextul muncii prin intermediul platformelor.

Indicatori pentru elaborarea politicilor

· Unele activități independente se caracterizează prin venituri mici și intermitente și o mare insecuritate financiară, adesea combinate cu condiții de muncă precare și perspective insuficiente. Pentru acești lucrători este nevoie de o plasă de siguranță adecvată pentru amortizarea riscurilor asociate activităților independente. Acest lucru poate necesita un sistem puternic și durabil bazat (parțial) pe contribuții care să recunoască natura specifică a activităților independente.

· Limitele dintre o activitate independentă și un loc de muncă sunt neclare. Mulți lucrători independenți, în special cei care depind de un singur client sau de un număr limitat de clienți și a căror autonomie și capacitate de a stabili prețurile este limitată, se află într-o situație asemănătoare cu cea a unui loc de muncă. Această tendință, intensificată de creșterea muncii prin intermediul platformelor, înseamnă că trebuie clarificate criteriile de stabilire a statutului profesional. Oportunitățile de utilizare abuzivă a statutului de lucrător independent trebuie eliminate prin combaterea activităților independente false și fictive.

· Statele membre au început deja să extindă accesul la protecție socială pentru lucrătorii independenți. Cu toate acestea, există în continuare diferențe între grupurile de lucrători independenți și între lucrătorii independenți și salariați. Aceste aspecte ar trebui abordate pentru a asigura nu numai o acoperire formală, ci și o acoperire eficientă și adecvată, evitându-se în același timp descurajarea creării de activități independente de înaltă calitate. O mai mare transparență și simplificare ar putea, de asemenea, să mărească ratele de absorbție.

· Ar trebui desprinse învățăminte din experiența pandemiei pentru a îmbunătăți sistemele de protecție socială și pentru a planifica eventualele măsuri extraordinare viitoare de sprijin pentru venit. Aceasta include importanța unor criterii de eligibilitate adecvate, a eliminării blocajelor în distribuirea fondurilor, a punerii în aplicare timpurii a măsurilor de sprijin și a unei sensibilizări și transparențe suficiente.