Dimensiunea politică a coeziunii sociale în Europa

În ultimele două decenii, Europa s-a confruntat cu o serie de provocări. Criza financiară din 2007-2008, care a dus la recesiune economică și austeritate, a fost urmată de criza datoriilor europene din 2010, de criza migrației din 2015 și de referendumul pentru Brexit din 2016. Mai recent, Europa a fost lovită de COVID-19, cea mai gravă pandemie de la gripa spaniolă încoace, iar războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la o gravă criză inflaționistă. În plus, sunt în curs schimbări structurale importante: populația îmbătrânește rapid, punând la încercare sistemele noastre de securitate socială și solidaritatea între generații, digitalizarea rapidă schimbă piețele de muncă, iar consecințele încălzirii globale încep să se resimtă pe continentul european. Având în vedere aceste provocări, factorii de decizie au început să-și facă griji cu privire la relațiile sociale care țin UE împreună, parțial din cauza creșterii recente a polarizării politice, a reducerii coeziunii sociale și a creșterii nemulțumirilor față de instituții, în întreaga Europă. 
 

În acest context, este important să se investigheze dacă oamenii care aleg neparticiparea la procesul politic sunt mai susceptibili de a exprima neîncredere în instituții. Sunt anumite țări mai predispuse să-și exprime nemulțumirea prin activități politice mai puternice? Societățile bazate pe coeziune favorizează un climat de încredere și participare? Întrucât coeziunea socială se caracterizează prin unitate, reziliență și concentrare pe binele comun, cum afectează ea participarea politică? Ocupându-se de dimensiunile politice ale coeziunii sociale, acest raport demonstrează cum a evoluat coeziunea socială în Europa și, în special, arată legătura directă dintre participarea politică și legitimitatea instituțiilor politice. 
 

Contextul politicilor

Coeziunea socială este un concept greu de definit, dar ea este asociată cu o încredere socială puternică, comunități funcționale, participare politică, implicare și incluziune socială. Coeziunea socială vine odată cu îmbunătățirea încrederii sociale, care este asociată cu prosperitate economică ridicată, inegalitate scăzută și corupție redusă. Dimensiunile politice ale coeziunii sociale sunt legitimitatea instituțională (câtă încredere au cetățenii în instituții și cât de mult le aprobă) și participarea politică a cetățenilor. Prin urmare, o coeziune mai puternică se exprimă printr-o încredere instituțională mai puternică, care este importantă pentru funcționarea sănătoasă a democrației și, prin urmare, fundamentală pentru UE, precum și pentru implicarea politică a cetățenilor. 
 

Începutul austerității după criza financiară din 2007-2009 a fost interpretat de mulți ca un eșec instituțional, înrăutățind percepția publicului cu privire la gestionarea finanțelor publice de către politicieni și la integritatea lor. Globalizarea a perturbat industriile tradiționale în multe țări europene. În acest nou peisaj politic, mulți populiști au profitat de creșterea fluxurilor de migrație generată parțial de criza refugiaților declanșată de conflictul din Siria în 2015. 
 

Este evident că aceste crize au avut consecințe diferite în statele membre ale UE. De exemplu, austeritatea ca urmare a crizei financiare din 2007-2008 a fost mult mai gravă pentru unele țări decât pentru altele. Grecia, Italia, Portugalia și Spania au înregistrat o creștere dramatică a șomajului în rândul tinerilor, iar orice inversare a acestei tendințe a fost împiedicată de criza ulterioară a datoriilor europene. Alte țări, de exemplu țările nordice, s-au descurcat mult mai bine. 
 

De asemenea, este clar că aceste crize au avut efecte diferite asupra coeziunii sociale. Recesiunea economică din 2008 a fost diferită de pandemia de COVID-19, deoarece atribuirea responsabilității a fost diferită, iar aceste crize nu au afectat aceleași straturi sociale ale populației europene. 
 

În ultimele două decenii, Europa a cunoscut o creștere a polarizării politice și a populismului, tendință care se manifestă, în parte, prin atitudini anti-sistem și, în unele cazuri, printr-o deviere către o guvernare autoritară. Mai mulți indicatori sugerează că încrederea în instituțiile și instituțiile naționale a scăzut, ceea ce este de obicei însoțit de o mai mare nemulțumire.

Principalele constatări

• Nu a existat nicio dovadă a unui declin al coeziunii sociale politice în ultimii 20 de ani în Europa. În pofida nemulțumirii existente, cetățenii au participat constant la procesul democratic, inclusiv la vot, în ultimele două decenii. Angajamentul lor pare să crească în perioade de criză, de exemplu în timpul crizei financiare din 2007 și 2008, al crizei datoriilor europene din 2010-2012 și al crizei provocate de pandemia de COVID-19.

• Șomajul este un factor cheie în participarea politică. Există diferențe notabile în Europa; de exemplu, în regiunile nordice, vest-mediteraneene și centrale și est-europene, șomajul nu duce la o participare politică mai puternică, în timp ce în Europa continentală și Irlanda șomajul a dus la o participare politică mai puternică.

• Șomajul este important pentru implicarea politică prin proteste: cu cât rata șomajului este mai mare, cu atât nivelurile de protest sunt mai mari.

• Activitatea politică tinde să fie mai mare în zonele în care populația este mai în vârstă și mai instruită. În mod surprinzător, prosperitatea economică și ratele de migrație nu par să joace un rol important, cu excepția țărilor din estul Mediteranei și din Balcani, în care angajamentul politic este deosebit de ridicat.

• Absenteismul electoral, pe de altă parte, este influențat în primul rând de șomaj. Șomerii votează în general mai puțin, iar zonele rurale tind să aibă o prezență mai scăzută la vot.

• Participarea electorală este strâns legată de legitimitatea politică: cetățenii votează în general mai mult când au încredere în instituțiile lor politice.

• Există o tendință ca regiunile cu niveluri mai ridicate de protest să aibă și o prezență mai mare la vot, ceea ce indică o corelație între implicarea activă și comportamentul electoral. Când există o scădere (cel puțin ușoară) a absenteismului electoral, asistăm la o creștere a protestelor.

• Neîncrederea instituțională diferă de la o regiune la alta. De exemplu, cei din țările nordice manifestă mult mai puțină neîncredere în instituțiile lor decât cei din Europa continentală. Factorii economici, de exemplu dezvoltarea economică, tind să reducă neîncrederea instituțională, deși influența șomajului este relativ minoră.

• Există o corelație pozitivă între implicarea în activități politice și încrederea instituțională. Efectul satisfacției față de democrație și guvernare asupra absenteismului electoral este de șase ori mai mare decât asupra angajamentului politic. Altfel spus, legătura dintre prezența la vot și nemulțumire este mult mai solidă decât legătura dintre implicarea politică și nemulțumire.

• Când crește nemulțumirea în instituții, crește și neîncrederea și invers. În special, neîncrederea în instituții și nemulțumirea par să crească în perioadele dificile, de exemplu în timpul crizei economice din 2008 și a pandemiei COVID-19.

Indici pentru elaborarea politicilor

• Menținerea locurilor de muncă și asigurarea oportunităților de muncă sunt factori esențiali. Șomajul se conturează ca principala cauză a unei implicări politice reduse, ceea ce duce la nemulțumirea față de instituții. Furnizarea de sprijin pentru venit în timpul șocurilor economice este esențială pentru ajutor imediat, dar la fel de important este să se creeze oportunități de ocupare a forței de muncă.

• În timpul crizelor, ratele șomajului tind să crească mai dramatic în rândul tinerilor. Este esențial ca factorii de decizie să-și concentreze eforturile asupra acestui grup, întrucât lipsa oportunităților de angajare pentru tineri poate avea efecte negative de durată asupra implicării lor politice pe termen lung.

• Pentru a asigura oportunități de angajare pentru tineri în timpul crizelor, trebuie să îmbunătățim accesul la educație, pentru a le permite să-și întărească reziliența și să se pregătească mai bine pentru a naviga într-un viitor din ce în ce mai nesigur. Este la fel de important să se pună un accent mai mare pe abordarea și dezvoltarea sistemelor de garantare a locurilor de muncă.

• Crearea unui circuit de feedback pozitiv între coeziunea socială și participarea politică este vitală. Consolidarea coeziunii sociale mărește angajamentul politic și invers.

• Nu există o tendință uniformă de creștere a nemulțumirii politice în întreaga Europă. În schimb, există variații semnificative între statele naționale. Prin urmare, nu există o abordare politică universală care să poată fi eficace peste tot.