Schimbările regionale ale ocupării forței de muncă și geografia telemuncii în Europa

În UE se observă o creștere a importanței aglomerărilor urbane din capitale (regiunile capitalelor) ca vectori ai inovării și ai creșterii economice, precum și ca centre de dezvoltare economică și umană. În ianuarie 2021, 16,3 % din cetățenii UE - 72,7 milioane de persoane - locuiau în regiunile metropolitane ale celor 27 de capitale din UE, în pofida dezavantajelor bine cunoscute, cum ar fi costul mai ridicat al vieții și problemele legate de aglomerarea din trafic.
 

În același timp, zonele slab populate continuă să se confrunte cu declinul economic pe termen lung și cu depopularea, cu un exod al populației către orașe în căutarea prosperității economice. Oportunitățile reduse de angajare, accesul limitat la serviciile publice și infrastructura deficitară se numără printre provocările cu care se confruntă oamenii care trăiesc în zonele rurale. Pe de altă parte, beneficiază de locuințe mai accesibile și mai spațioase, de mai puțină poluare și de mai multe facilități naturale.
 

Acest raport oferă dovezi cu privire la dinamica recentă a ocupării forței de muncă în toate regiunile UE, axându-se pe modul în care este posibil ca modelele de specializare sectorială și potențialul de muncă de la distanță să fi contribuit la reziliența regiunilor-capitală și a regiunilor preponderent urbane la criza provocată de pandemia de COVID-19. Raportul analizează rolul-cheie pe care îl are telemunca în furnizarea unei soluții tampon împotriva șocului în materie de ocupare a forței de muncă cauzat de pandemie, precum și importanța continuă a telemuncii în redresarea post-pandemie din perspectivă regională. Sunt explorați și factorii care contribuie la menținerea diferențelor dintre mediul urban și cel rural. În cele din urmă, raportul analizează modul în care politicile publice pot valorifica oportunitățile de telemuncă în zonele rurale și periferice pentru a promova o dezvoltare regională mai echilibrată.

Contextul politicilor

Întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale este un obiectiv-cheie al UE. Politica de coeziune este principalul instrument folosit pentru a promova dezvoltarea regională echilibrată și sustenabilă, de exemplu sprijinind regiunile mai puțin dezvoltate. Până în prezent, UE a reușit să reducă disparitățile economice dintre statele membre. Multe zone rurale se confruntă însă cu provocări economice și sociale, cum sunt declinul populației, lipsa unor șanse adecvate de angajare, infrastructură subdezvoltată și conectivitate mai limitată la internet.
 

În același timp, centrele urbane mari – în special capitalele – continuă să joace un rol crucial în dezvoltarea economică. Acestea au profitat de avantajele revoluției telemuncii, dar se confruntă și cu provocări semnificative în materie de sustenabilitate: suprapopularea (care se reflectă în presiuni asupra serviciilor esențiale, precum asistența medicală și locuințele), poluarea și inegalitățile sociale. În acest context, extinderea telemuncii poate fi văzută ca oportunitate de reînnoire economică și socială a zonelor rurale.
 

Prin urmare, problemele legate de disparitățile regionale și de diversitatea geografică din UE sunt mai actuale ca niciodată. Există tot mai multe dovezi că diferențele regionale în materie de prosperitate și dinamism economic se traduc în disparități ale nivelului de trai și ale accesului la resurse, care, la rândul lor, au ramificații sociale și politice, întrucât pot trezi nemulțumirea, indignarea și anxietatea în regiunile percepute ca „lăsate în urmă”.
 

Principalele constatări

• În 2022, aproape 90 % din regiunile NUTS 2 ale UE aveau rate de ocupare care depășeau nivelurile de dinainte de COVID-19. Mai mult de două cincimi din toate regiunile aveau o rată de ocupare egală sau mai mare de 78 %, obiectivul UE privind rata de ocupare pentru 2030. Persistă totuși diferențe considerabile.
   
• Din cele 10 regiuni cu cele mai mari rate de ocupare în 2022, 6 sunt regiuni-capitală. Acestea au înregistrat cea mai puternică creștere a ocupării forței de muncă între 2019 și 2022, cu precădere în profesiile bine plătite, fiind, în același timp, mai expuse la pierderi de locuri de muncă în cazul posturilor slab plătite care implică un grad ridicat de contact.
   
• În capitale, 1 din 4 lucrători este angajat în servicii cu grad ridicat de cunoștințe în sectorul privat, față de 1 din 10 în regiunile preponderent rurale. Reziliența ocupării forței de muncă în regiunile-capitală și în regiunile preponderent urbane la criza provocată de pandemia de COVID-19 s-a datorat în parte proporției mari de muncă care putea fi efectuată la distanță.
   
• Din cele 20 de regiuni cu cea mai mare pondere a persoanelor care au lucrat de acasă în 2022, majoritatea cuprind capitale naționale sau zonele limitrofe. Pe teritoriul UE, ratele de telemuncă variază între zonele urbane și restul.
   
• De la începutul pandemiei de COVID-19 au fost lansate în întreaga Europă câteva inițiative notabile pentru a sprijini munca de la distanță în zonele rurale, periferice sau marginalizate prin crearea și extinderea unor spații de lucru comune. Acestea au potențialul de a contribui la regenerarea socială și economică a comunităților în care sunt amplasate.
   

Indicatori pentru elaborarea politicilor

• Persistența unor diferențe regionale considerabile în ceea ce privește ratele de ocupare și incidența telemuncii poate reprezenta un risc de divergență teritorială, zonele urbane și cele ale capitalelor profitând în mod disproporționat de avantajele revoluției digitale.
   
• Factorii care atrag în orașe angajatorii, lucrătorii și investițiile în infrastructură – de exemplu dinamismul economic, cu piețe extinse ale muncii, posibilități de afaceri abundente și acces bun la facilități și servicii publice – se consolidează de la sine și rămân relativ constanți pe termen scurt. Politicile industriale și de inovare regionale pe termen lung au însă potențialul de a modifica disparitățile demografice și economice dintre zonele rurale și urbane, permițând regiunilor să‑și valorifice caracteristicile unice și aprofundând înțelegerea oportunităților specifice fiecărui loc.
   
• Telemunca poate face posibilă deconectarea specializării economice de la locul de muncă, deoarece relaxează constrângerile privind relocarea, creând astfel noi oportunități pentru dezvoltarea regională. Politicile publice pot sprijini munca de la distanță în zonele rurale, periferice sau marginalizate prin inițiative orientate, care să vizeze de exemplu crearea de spații de lucru comune. Acestea pot promova dinamismul și diversitatea în economiile rurale prin atragerea de lucrători și antreprenori bazați pe cunoaștere.
   
• Conectivitatea rapidă la internet este tehnologia generică esențială pentru telemuncă. Eforturile de atingere a obiectivelor politice privind conectivitatea la internet, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, au dobândit o nouă urgență și un nou impuls după pandemia de COVID-19.
   
• Până în 2022, zonele rurale se bucurau, în medie, de viteze de internet mai rapide decât avuseseră orașele cu doar trei ani în urmă. Cu toate acestea, vitezele de internet din orașe au crescut și mai repede, mărind puțin decalajul dintre zonele urbane și rurale. Programul de politică pentru 2030 privind deceniul digital prevede investiții suplimentare în conectivitatea la internet, cu o atenție deosebită acordată zonelor rurale.
   
• Zonele rurale se confruntă cu provocări multiple și complexe legate de declinul economic și demografic, pe care nu le poate rezolva doar conectivitatea la internet. Ca să nu devină „locuri izolate” (locuri vulnerabile în ceea ce privește accesibilitatea sau conectivitatea, de exemplu) este nevoie și de investiții în infrastructura de transport și în serviciile publice (esențiale).
   
• Deși munca la distanță poate oferi oportunități de relocare în afara orașelor, zonele urbane continuă să fie foarte atractive pentru o mare parte a populației, mai ales în rândul tinerilor. Politicile publice pot face mai mult pentru a contura tranziția către un viitor mai sustenabil pentru orașe, pentru a le face mai locuibile.